Două minore date dispărute dintr-un centru de plasament din Vaslui au fost drogate și violate de un bărbat în locuința sa. Cazul șocant a ieșit la iveală după ce vecinii din bloc au sunat la 112 pentru a reclama gălăgia din apartament.
Individul a fost găsit în casa lui alături de mai multe persoane, printre care și două fete de 14 și 15 ani.
Cazul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui și cei ai Poliției municipiului Vaslui, împreună cu procurorii DIICOT.
„În dimineața de 11 septembrie 2024, în jurul orei 03.50, în urma unui apel în sistemul 112, prin care se reclama tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost depistat un bărbat, în locuința sa din municipiul Vaslui, alături de alte persoane, printre care și două minore, de 14 și respectiv 15 ani, constatându-se că ar fi consumat alcool și substanțe psihoactive puse la dispoziție de către bărbat”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de poliție al Județului Vaslui, Oana Șopu.
În casă a fost găsită o cantitate de Brephedrone – substanță psihoactivă, dar și obiecte purtând urme de substanță. Din cercetări a reieșit că inculpatul a întreținut relații sexuale cu celor două victime minore profitând de starea de vădită vulnerabilitate.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, după care arestat pentru 30 de zile. El este cercetat pentru efectuarea de operațiuni psihoactive și viol săvârșit asupra unui minor.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui și ai Poliției Municipiului Vaslui.
CITEȘTE ȘI: